Vrei sa...?
Mi-am facut eu insami o promisiune, si anume, ca nu voi face din blogul acesta unul personal. Insa, pana la urma, fiecare lucru despre care va scriu are insemnatate pentru mine si il scriu cu pasiune, asa ca de ce nu si asta :) Probabil ca din moment ce ai ajuns pe pagina mea, inseamna ca ai trecut de pasul asta, insa azi mai mult ca oricand, din nu stiu ce motiv, am devenit o softie si mi-a trecut prin minte o intrebare: Oare cum incepe povestea unei casnicii frumoase?
Eu una nu sunt casatorita - chiar toata lumea are impresia ca am trecut personal prin toate chestiile despre care scriu. Experientele despre care va povestesc in fiecare articol sunt adunate de la toti mirii pe care am avut placerea sa ii cunosc de-a lungul timpului. Ei mi-au povestit (sau am si vazut cu ochii mei) iar eu ca un burete am tinut minte tot. De altfel, nu cred ca este vreo informatie pe care sa nu o inregistrez usor, mai ales daca se gaseste in sfera pasiunilor mele.
Ei bine, cum ziceam, nu sunt casatorita, insa nu e ca si cum nu mi-am imaginat niciodata ca va veni ziua aceea in care voi fi intrebata daca vreau sa devin sotia cuiva. Aaaany minute now...no pressure :) In urma cu multi ani am locuit in frumosul oras Napoli, si am avut ocazia sa vizitez o parte din sudul Italiei, care mi-a ramas vesnic in suflet! Este un colt de paradis care imi aduce un zambet pe buze de fiecare data cand ma gandesc la el. Ajunsa in fermecatorul oras Sorrento, am intrat din pura curiozitate intr-o mica biserica cu fatada principala spre parcul Vilei Comunale, situata pe marginea unei stanci. Sunt convinsa ca nu este cea mai frumoasa bisericuta de acolo si ca sunt altele mult mai pitoresti, dar cand am trecut de poarta bisericii care s-a deschis cu un usor scartait intr-o minunata curte scaldata in lumina calda a soarelui, plina de verdeata si de glicina mov, in care se auzeau cu ecou usor valurile marii si ciripitul pasarilor, si se simtea parfum de mare si lamai, m-am topit toata si a fost pentru prima data cand am inchis ochii si m-am imaginat imbracata in alb.
Nu m-am gandit niciodata cum ar fi sa ma casatoresc si nici cum mi-ar placea sa fiu ceruta de sotie (pff ce serios suna cuvantul asta). Stiu doar atat: nu as vrea sa fie un cliseu si as vrea sa fie o surpriza. Nu as vrea sa se intample de ziua mea, de Valentine's day sau de Craciun, decat daca ziua mea se intampla sa pice pe cand suntem intr-un loc mega romantic si deh... locul o cere. Pana la urma cred ca orice barbat are loc in memorie de inca o data pe care sa o tina minte. Si as vrea sa nu ma astept deloc, dar Doamne-feri nici sa lesin de emotie :) Nu visez la un inel anume, nu imi trebuie sa fiu dusa la cel mai luxos restaurant, pot sa fiu desculta si imbracata cu o rochita de vara - tot ce conteaza pentru mine e sa simt cum acel cineva se emotioneaza la ideea ca ii voi fi alaturi pentru tot restul vietii. Eh v-am avertizat...sunt o softie azi! :)
Ador sa organizez nunti si sa cunosc povestea din spatele viitoarelor petreceri de casatorie la care ajung sa contribui si eu, mai mult, sau mai putin! Am adunat o colectie frumoasa de povesti, care mai de care mai ingenionse care ma fac sa ma emotionez de fiecare data cand ma gandesc la ele. Tu cum ai fost ceruta in casatorie? Astept povestea ta intr-un comentariu mai jos.
Inchei azi cu bisericuta mea de suflet si cu o bucatica din frumosul oras Sorrento unde sper sa ajungeti si voi intr-o buna zi :)
